Scrieţi băieţi, numai scrieţi

A trecut vara. S-au terminat concediile, călătoriile, nopţile târzii. A început anul şcolar. Curând va începe şi anul universitar. Unii se duc la muncă, alţii se duc la facultate. O parte chiar vor să urmeze şi studii de master. De când cu noua organizare a universităţilor, parcă e mai greu să iei decizia corectă. Unde te duci? Şi de ce? Parcă nu sunt la fel de buni ca ceilalţi. Au acreditare?!  Sunt doar câteva întrebări normale pe care orice viitor student sau absolvent de facultate le rumegă mărunt. Bineînţeles că în sistemul educaţional românesc totul merge un pic pe dos. Universităţile de stat rămân vedetele, în timp ce universităţile private sunt hulite. Ca şi cum asta n-ar fi de ajuns, odată ce o universitate privată trece prin vreun proces urât, toate vor fi privite la fel de urât, aşa e normal şi românesc, să-i băgăm pe toţi într-un sertar, să închidem şi să aruncăm cheia. Zic asta pentru că sunt dezamăgită, pentru că am auzit multe păreri negative când le spuneam oamenilor că eu am absolvit la Universitatea privată Hyperion din Bucureşti. Nu asta mă afectează în mod direct. Până la urmă, fiecare este liber să creadă ce vrea, cum vrea. Mă deranjează profund atitudinea ARACIS ( Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior). Cum bine ştiţi, ei sunt organizaţia care hotărăşte viitorul unei universităţi, cei care îţi dau semnalul verde la organizat cursuri. Ei decid practic dacă tu, ca universitate ai voie să exişti pe piaţa educaţională românească. Ca orice altă universitate, Hyperion a trecut prin procese de acreditare. Ultimul a fost anul trecut. În urma procesului de acreditare, Facultatea de Jurnalism de la Hyperion, a ieşit bine pe răbojul celor de la ARACIS. În aceste condiţii, era de aşteptat ca şi programul de master desfăşurat la facultatea menţionată mai sus să fie acreditat. Surpriză, nu este. Cel puţin în actele oficiale, nu există. Cauţi pe listele Ministerului Educaţiei, în Monitorul Oficial, la ARACIS, rezultă zero, nimic. Şi atunci oare cum e lucrul de mai jos posibil ?!

Mulţi care au vrut să urmeze programele de master aici s-au lovit de zidul acreditării, aşa că au plecat mai departe. Cei de la facultate nici nu ştiau că nu există în listele oficiale cu acreditare, au mers pe mâna ARACIS şi s-au sesizat abia când studenţii au început să le pună întrebări legate de acreditare. La rândul lor, corpul facultăţii a întrebat mai departe organizaţia ARACIS ce se întâmplă, de ce nu figurează în listele oficiale cu acreditare. Răspunsul primit a fost halucinant şi simplu, lista cu acreditările Universităţii Hyperion a fost uitată într-un sertar când s-a schimbat conducerea la ARACIS. Ok, bun, s-a schimbat directorul, am înţeles, dar doamne iartă-mă noua persoană la conducere sau oricine altcineva nu a mai deschis de atunci niciodată acel sertar?!

P.S Anul trecut, ARACIS a făcut publice listele cu toate universităţile din tară care au voie să organize cursuri, deci sunt practic acreditate, abia undeva prin octombrie. Nu e un pic târziu având în vedere că toate universităţile îşi deschid porţile pe 1 octombrie şi tu ca viitor student sau absolvent trebuie să iei o decizie din timp să te duci acolo unde trebuie?

Vânt de Vamă

Recunosc cu neruşinare că n-am experimentat sentimentul Vama Veche până acum doi ani. Poate din nepăsare, poate din cauza poveştilor nu tocmai bune pe care le auzeam de la fel şi fel de personaje, poate pentru că n-am vrut pur şi simplu…                                           Dacă anul trecut totul a fost pe repede înainte, cu mulţi aburi de alcool şi bucăţi de amintiri, anul acesta am avut timp să parcurg mai pe îndelete senzaţia de Vamă versus senzaţia Mamaia. Lasă maşina acasă, ia trenul, ia una bucată gaşcă, preferabil oameni cu care ai mai trecut şi  petrecut momente şi situaţii, înjură Cfr-ul pentru lipsa aerului condiţionat şi condiţiile de secol trecut din tren, ia o carte, un DSLR sau o compactă pentru amintiri de neuitat, telefonul şi toate gadget-urile tehnologice menite să te facă să treci mai uşor peste cele cinci ore petrecute în tren, cazează-te la o vilă sau o casă nu la hotel, la plajă ia un prosop nu şezlong, prinde soarele de dimineaţă şi valurile mari după ploaie, bucură-te de mulţimea pestriţă, de toate nimicurile care se vând pe bulevardul “Magheru”, de porţia de hamsie cu usturoi şi lămâie, de dubstep şi Şuie la Goblin, de puţin Expirat, de festival dacă mergi la Folk You, de oamenii care fac chetă anti-Puya, bucură-te de apa sărată a mării, de mers desculţ pe plajă, de nopţile răcoroase petrecute pe plajă cu o chitară şi o ţigară, de zâmbete, râsete,  chiar şi de micile certuri (qui s’aime, se taquine), acceptă şi primeşte din plin razele soarelui care curg peste tine precum picătura de sudoare ce ţi se prelinge din barbă până la sâni, bucură-te de liniştea dimneţii şi nu te gândi la nimic, nu deschide ziar sau televizor, cântă până simţi că raguşeşti, eliberează-te de tot şi toate, încearcă să ai cât mai puţine prejudecăţi şi… voilà, asta e senzaţia Vama Veche, săracă poate în cuvinte, dar delicioasă de experimentat.

Balada mielului digital

Nu o să vă urez lumină, căldură-n suflet şi alte bla bla bla. O să vă pun să ascultaţi balada mielului digital al băieţilor de la Divertis Land of Jokes. Mi se pare de exceptie având în vedere  că numărul  utilizatorilor  reţelelor de socializare e într-o continuă creştere şi, propun ca mielul să se consume doar online.  Ca desert, vă recomand un ou mai deosebit.  

 Un Paşti liniştit vă urez!

H&M şi razele de soare.

Trebuiesc să recunosc că procese ca cele din Statele Unite mai rar pe glob. Cine îşi aminteşte de faimosul proces Mc Donalds vs Liebeck?   Într-o zi de februarie, să fi fost prin 92′, tanti Stella se duce să-şi cumpere o cafea de la Mc Donalds, o proopteşte între genunchi să deschidă capacul şi una peste alta, cafeaua se varsă în poala ei cauzându-i arsuri de gradul trei în zona mai “sensibilă” a corpului. Stă opt zile în spital şi dă Mc Donalds în judecată, cerând daune de 2.86 milioane $. Obţine mult mai puţin de atât dar nu asta-i important.  Importantă e imaginea de mai jos.

Trecând peste aglomeraţia de curioşi, mame cu cărucioare, tineret şi vârsta a treia, am găsit produsul din poză. Acum avem două opţiuni: 1.H&M vrea să dea dovadă de “transparenţă” totală faţă de clienţii săi arătând că produsul e o chestie inutilă şi ieftină fabricată în China. 2. Luând aminte de procesele derulate de-a lungul timpului între diverşi cetăţeni şi companii gigant, au decis că-i mai bine să-şi păzească spatele şi să evite orice fel de litigii ce ar putea să apară în urma folosirii produsului de către vreun client mai slab cu “duhul”. Rămân totuşi cu o întrebare, dacă eu aş achiziţiona acest produs, ar trebui conform etichetei să-l feresc de acţiunea directă a razelor de soare. Buun, deci fără plimbări în parc, sau tot ce înseamnă exterior. Să-i port în baie? În beci?  Sau noaptea  prin pădure?!

Mucosolvan, cancerul de sân şi Valentine’s Day

O să încep prin a mă plânge. Cum stau eu şi zac în casă de câteva zile aşteptând miraculoasa vindecare. Vineri am scăpat oficial de stres si tensiune. Apoi a urmat potopul. Pune nişte epistaxis, ceva febră, nu prea multă, (suficientă cât să te trezeşti în miezul nopţii lac de sudoare), una bucată tuse cu expectoraţii, durere şi presiune în sinusuri, ceva durere de încheieturi şi gata, aveţi reţeta perfectă pentru potop!  Raiul meu personal se află undeva într-o zonă dubiosă între Mucosolvan, Coldrex şi toate reclamele tâmpite de la televizor pentru medicamente, pe care înainte nu dădeam 2 lei. Mubarak poate să candideze din nou, să cadă bursa, să se întâmple ceva neimaivăzut în lume şi eu voi fi stană de piatră. Singurul lucru important, egoistă fiind, sunt eu şi vindecarea mea cât mai rapidă. Acum că am trecut de acest pas, să ne îndreptăm spre cancerul de sân. Faptul că sunt o legumă care boleşte nu mă opreşte să-mi mai arunc ochii măcar o dată pe zi către ceva ştiri, reţele de socializare şi mail. Nu prea mult că strică. Drept dovadă, noua campanie împotriva cancerului de sân ce se desfăşoară zilele astea pe Facebook.  Nu ştiu cine a fost iniţiatorul acestei inepţii. Probabil o femeie. Dacă ultima a fost ceva mai acceptabilă, să zicem, “unde îţi place să-ţi laşi geanta”, de data asta chiar e o prostie. Fiecare femeie trebuie să-şi aleagă o băutură care corespunde cu statusul ei: singură, într-o relaţie, singură dar cu prietenii cu care să iasă bla bla bla, pe care apoi trebuie s-o posteze pe wall. OK. Şi care e scopul de fapt, să araţi lumii cât de măritată, sau după caz, cât de disponibilă eşti, aşteptând probabil încurajări penibile de la masculii din lista ei. Voi credeţi că femeia care va posta lucrul asta se va gandi o secundă la cancerul de sân?  Eu zic ca se va gândi la numele băuturii pe care o va face publică şi nu la cancerul de sân. Şi să nu vă treacă prin cap că barbaţii chipurile nu ştiu semnificaţia acestui joc inept. Am văzut exemple. Ce va face Vasilica de la 3 dacă Gigel află că ea e singură şi disponibilă, când el o scoate zilnic la cafea, poate, poate.. Aviz amatoarelor de inepţii. Dacă tot vreţi să faceţi o campanie adevarată, luaţi-vă voluntari, sunt destui care fac lucruri caritabile, împărţiţi mii de pliante pe stradă, creaţi-vă un grup pe Facebook şi bombardaţi-vă prietenii zilnic cu mesaje tip. Încheiaţi parteneriate cu spitale,clinici şi cabinete pentru a oferi femeilor din toată România, controale gratuite. Toţi iubim chestiile gratuite, aşa că femeile se vor duce cu siguranţă la acele controale. Asta da campanie şi nu tâmpenia cu băuturile alcoolice. Scria în mesajul primit pe Facebook “Anul trecut, lanţul despre culoarea sutienelor a ajuns la stiri, haideti sa facem in asa fel incat sa ajunga si acesta“. Păi asta e scopul dragi femei? Să ajungeţi la ştiri cu o tâmpenie sau să preveniţi cancerul de sân? Penibil şi trist pe deasupra. Ceea ce mă duce la subiectul numarul trei din titlu, Valentine’s Day.  Don’t you all love it? I don’t. Cei sârguincioşi au început de săptamâna trecută cu sfaturi trendy despre cum ar trebui să-ţi petreci această “zi perfectă”. Ba chiar un târg vintage s-a folosit de această zi pentru a-şi promova produsele. WOW. Păi s-o luăm logic, mă duc la târg pentru că-mi plac lucrurile vintage, nu pentru că vreau să-mi achiziţionez special o broşă pentru V Day. De altfel toate lucrurile expuse acolo ( în afară de un stand ah-hoc unde puteai cumpara tot felul de felicitări tematice) nu aminteau deloc de ziua X. ” Iubi’ mi-am cumpărat această brosă facută manual în anii 50′ ca să-ţi amintesc cât de mult te iubesc. Nu-i aşa că-i drăguţ? ”  Întorcându-ne la reţelele de socializare care sunt the ultimate tool pentru publicitate/marketing, cluburile au început şi ele să trimită invitaţii virtuale frenetic, cum V Day cade luni, e musai să ne ne punem pe pupăcit săptămâna asta. Dar e musai, altfel ne supărăm. Patriotică fiind, de ce să fiu obligată sa-i declar partenerului meu iubire veşnică în această zi? Iubirea adevărată se declară fară martori şi fără publicitate. Nu-ţi trebuie o zi anume să-ţi amintească cât de mult îl/o iubeşti.  Dacă vei întreba adolescenţii de Dragobete, îţi vor râde în faţă si te vor întreba “ce-i aia?”. Nimic nu se potriveşte mai bine ca următoarea melodie cu declaraţia mea.  Să aveţi poftă!  Cum la ce? La chiloţii…..comestibili desigur.

Manipulare prin dezinformare sau cum sa faci bani rapid!!!

În episodul de astăzi vă voi învaţa cum să faceţi bani rapid pe timp de criză. Fiţi atenţi !       1. Se cumpără frumuşel un domeniu.ro. Nu vă faceţi griji, nu e scump, asta e pasul cel mai important al investiţiei voastre. Poate să fie şi mama.ro, nu asta e important, important e ce puneţi pe acel domeniu.                                                                                                                 2.Domeniul se transformă evident în site. Pentru asta aveţi nevoie de un bun”calculatorist”, preferabil un prieten, ca să nu bagaţi adânc mâna în buzunar.                    3. Acum că aveţi un site funcţionabil, e momentul  să puneţi osul la treabă. Achiziţionaţi un aparat foto. De preferat sa fie un DSLR, scoate poze bune şi aveţi nevoie de poze bune ca să faceţi bani. Nu aveţi cum să faceţi rost? Nu-i problemă. Împrumutaţi de la un prieten.         4. Buuun, acum că aveţi şi DSLR-ul la îndemână, alegeţi un subiect. Preferabil să fie “persoană publică”, un nume cunoscut întotdeauna va atrage atenţia cititorilor.                      5. Cum sunteţi la început şi e frig afară, nu-i nepărat nevoie să ieşiti la “vânat” persoane publice pe stradă. Alegeţi un nume şi scrieţi orice. Că X şi-a uitat caţelul în stradă, că Y s-a apucat de fumat, nu contează, doar scrieţi.                                                                                      6. Nu vă speriaţi, nu vă trebuie facultate să scrieţi, nici să cunoaşteţi “persoane publice” sau “vedete”, inspiraţia o să vă vină când staţi pe budă, inventaţi orice.                                           7. Acum că aţi scris, vă trebuie neapărat o poză. Articol fără poză nu se poate. Cum spuneam la punctul 5, e frig afară şi n-are rost să iesiţi din casă. Folosiţi pozele cu vecina aia bună de la 3, pozele alea de astă vară când statea ea cu buzele ţugiate şi făcea pe diva.          8. Odată pozele adăugate la articol, folosiţi meta taguri, adicătelea alegeţi un titlu atractiv, multe cuvinte cheie, vă explică “calculatoristul” de la punctul 2 cum să faceţi. Ideea e să fiţi prezenţi printre primii la motoarele de căutare, aka Google, unde lumea căută diverse.        9. Acum că sunteţi prezenţi pe motoarele de căutare, e momentul să scrieţi şi mai mult. Aţi învăţat deja cum, orice, despre oricine, atât timp cât aveţi poze şi  titlul  atractiv Lumea va începe să viziteze des site-ul dumneavoastră dacă aveţi conţinut fresh în fiecare zi. Mai mulţi vizitatori = mai mult trafic, mai mult trafic = bani.                                                           10. Cum adică bani? Păi să vă explic, odată numărul vizitatorilor ajuns la o cifră mare, puteţi să încheiaţi contracte de publicitate cu diverse firme doritoare să-şi facă cunoscute produsele. Pot să fie şi tampoane, nu contează, atât timp cât oamenii sar cu banii e bine nu? Bannerele firmelor doritoare de reclamă trebuie să fie cât mai enervante, să-i sară omului în ochi imediat ce a deschis pagina să citească, plasaţi-le strategic că oamenii să dea click pe ele, fie şi din greşeală. Mai multe click-uri, mai mulţi bani vă intră în cont lunar. Minunat nu-i aşa?

Din păcate, aceasta este metoda folosită tot mai des de aşa-zişii “jurnalişti” din ziua de azi. Ca ciupercile după ploaie, tot mai multe site-uri încarcă domeniile româneşti cu ştiri false, fabricate în grabă, fără conţinut demn, fără sursă, mai nou şi fără a avea nici cea mai mică legătură cu realitatea. De ce spun asta? Vă explic. Azi am avut ocazia să văd cea mai tâmpită ştire de tip tabloid. În titlu se vehicula un nume cunoscut presei şi cititorilor din România. În articol, dacă se poate numi aşa, câteva fraze fără noimă, aruncate la grabă. Cireaşa de pe tort erau pozele, pozele reprezentau o persoana necunoscută şi nu numele vehiculat în titlu. Ce e mai tragic însă, e faptul că odată contactaţi de alţi colegi de breaslă care le-au transmis în hohote de râs că au greşit pozele, “redacţia” s-a bătut cu pumnul în piept că pozele sunt reale. După câteva ore, probabil de căutări asidue pe Google, şi-au dat seama că au greşit. Pozele n-au fost înlocuite, ci tot articolul a fost integral scos de pe site.    Să tot avem astfel de jurnalişti, să trăiţi bine vă urez.                                                                Aici se încheie episodul ” Manipulare prin dezinformare sau cum să faci bani rapid”.  Vă mulţumesc că aţi fost alături de mine şi vă mai aştept şi data viitoare. Promit că voi avea subiecte “fierbinţi”.                                                                                                                               P.S- Cum să faci presă sau cum să faci bani din presă? Voi ce alegeţi?

Moş Niculae şi iarna

Mă uit pe geam şi nu ninge. Conform tradiţiilor populare, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Moş Niculae îşi scutură barba albă şi atunci ar trebui să cadă prima ninsoare. Da, ştiu că o parte a tării  noastre îl înjură pe Moş demult de la atâta zăpadă, în capitală, din fericire n-a nins încă. Lasând utilajele de dezăpezit deoparte, pe masă tronează frumos, mandarine mici şi multe, împletite când şi când cu roşeaţa merelor mici de ţară.                                             De când mă ştiu, am asociat mandarinele, portocalele cu Moş Niculae.  În fiecare dimineaţă de 6 decembrie, găseam micile comori portocalii ascunse prin cizme cu hărnicie de mama. Ştiam că o să găsesc şi alte mici bunătăţuri pe acolo, dar mandarinele nu lipseau niciodată.

Sunt 4 minute după miezul nopţii şi, cizmele mele stau cuminţi la uşă, întreabându-se deja pe cine o să gazduiască anul asta. Moşului îi transmit că anul asta n-am fost aşa cuminte, dar nici exagerat de neascultătoare şi, sper că nu o să-mi aducă o nuieluşă-n dar.

Sunt curioasă, vouă ce v-a adus Moş Niculae?

P.S-de Sfântul Andrei am pus grâu la încolţit, la cum a crescut, am sau n-am noroc anul ce vine?